Diversitatea culturală – între tradiție, știință și competiție

Pe data de 7 iunie 2018 (joi) se derulează în cadrul facultății noastre, cu directa implicare a universității, proiectul extracurricular Diversitatea culturală – între tradiție, știință și competiție, conceput ca o manifestare interactivă cu trei activități – conferința demonstrativă asupra tehnologiei japoneze TATARA și două concursuri de șah și respectiv tir sportiv.
Prima activitate ce îl are ca protagonist pe prof. Takuya OHBA, director al Departamentului de Știința Materialelor al Universității Shimane și al TATARA Nanotechnology Project Center din Japonia, se va desfășura Miercuri 6 Iunie la ora 11.00 în Aula Gheorghe Asachi, din Corpul A, Copou precum și Joi 7 Iunie, ora 11:00, în Amfiteatrul T3 – unde va susține prelegeri asupra obținerii și prelucrării tradiționale a unor oțeluri japoneze.

Intrarea este liberă!